În cadrul Atelierului de Scriere creativă susținut ieri la Fragilistic, i-am provocat pe participanți să caute în librărie o imagine de la care să pornească să scrie o poveste. Iată ce a ieșit:
Andreea Petrică: O cale spre fericire
„Conversații cu Dumnezeu”, o carte care mi-a schimbat în bine concepția despre viață. Este una dintre cărțile care m-au ajutat să-mi schimb gândirea într-una optimistă și să realizez că prin orice pas pe care îl fac lucrez la viitorul meu. Neale Donald Walsh reușește să convingă prin lucrarea lui că orice gând pe care îl avem ne definește, că totul depinde de atitudinea noastră, că noi suntem cei care atragem lucrurile frumoase dar și întâmplările nefericite în viață.
Este o carte care ne deschide mintea, care ne face să realizăm că nimic nu este întâmplător, că suntem responsabili pentru ceea ce ne apare în cale și că totul se întâmplă spre binele nostru. Noi suntem creați pentru a fi fericiți.
Iulia Tîlvan: Fluturind
Pe un zid din cărămizi / Am prins fluturi, odată omizi / Au venit atrași de parfumul blând de cărți / Au dansat veseli frumos, desenând în aer hărți.
Și au vrut să mai rămână / Luminați de căldura de toamnă bună / Cum se frunzăresc paginile / Așa își flutură ei aripile / Cam cum îți zboară ție gândurile / De câte ori te cauți pe tine bătând librăriile.
Irina Ștefan: Timpul nu este al nostru, ci noi suntem ai lui
Cumva, asemeni unei trăiri uitate, te văd. Copil ce joacă fără teamă… două scaune… Copile, acum ești o carte ce stă singură la masă și, uneori, expiri un aer dureros de… timp trecut prea repede.
Te întristezi, te mustrezi, ești dur și nedrept în gândul că ai da totul ca să fii din nou copil. Pentru că… știi tu… acum este rândul altui copil să-și scrie propria carte.
Ana-Maria Drăgan: Dicționarul
Într-o zi am întâlnit un om. Înalt, slab, roșcat, cu ochii verzi, profunzi, despre care eram sigură că are de spus o poveste nemaipomenită. Era italian, Estebano pe numele său. Ne-am întâlnit din întâmplare la o cafenea. Stătea singur la masa sa, savurându-și cafeaua caldă. M-am așezat lângă el și, fiind o cunoscătoare a limbii vorbite de el, am ales să încep o conversație.Estebano era un om fascinant. Am ieșit împreună din cafenea și mi-a făcut un tur al Italiei. Până seara, când a trebuit să ne despărțim.
A doua zi, totul dispăruse. Eram în camera mea, eram în casa mea, în țara mea. M-am temut că totul nu fusese decât un vis, însă lângă perna mea stătea așezat un dicționar italian-român, român-italian. Am luat dicționarul, am zâmbit și l-am păstrat toată viața, amintindu-mi de clipele superbe petrecute alături de noul meu amic.
Anca Minu: Un tablou oarecare(?!)
Am făcut o fotografie unui simplu tablou.Am putea spune că este un tablou oarecare, are rama simplă, neagră, dar are cu siguranță și o poveste a lui. Când îl privim, vedem o mașină de scris și un mesaj în limba engleză: „I love you”.
De ce l-ar iubi cineva? Pentru că el stă în spatele fiecărei cărți pe care am citit-o.
Cristinel Rotaru: Istorie sau manipulare?
Istorie sau manipulare sau doar ceva întâmplător care a schimbat menirea, prin accident, a tot ce vedem sau simțim. Câte adevăruri și câte minciuni pot fi ascunse în cartea asta creată de niște indivizi mințiți la rândul lor. E ceva subiectiv și imperfect, mereu dorind altceva să se fi întâmplat.
Dar cartea asta, deși groasă, e subțire pentru ce s-a întâmplat până acum, lipsind cu grație fix ceea ce ne-am dori mai mult să aflăm.
Cătălina Pancoș: Pierderea
Când a fost ultima dată când te-ai simțit pierdut? Probabil îți trec prin minte momente când ai fost singur în mulțime. Posibil să fi existat momente când ai fost jos de tot. Ei bine, pierderea poate fi un proces încântător. Eu iubesc să mă pierd printre file! Iubesc să trăiesc poveștile ca și când aș avea rolul principal!
Mă pierd printre cărți… doar așa mă regăsesc.
Lose yourself in a book and you`ll never feel lost!
Cristina Anghel: Din umbră
Un suflet așternându-și gândurile pe hârtie, o persoană căutând o cale de evadare din realitate. În spatele ei se adună povești de viață, se împletesc amintirile și ideile și vrea să le lase moștenire lumii. Stă cu fața spre lumină, spre viitor, studiind lumea din umbră, încercând să o înțeleagă. Privește în interior, în sufletul ei, și nu se lasă influențată de persoanele din jur; pentru că nu le observă. Oamenii vin și pleacă. Ea rămâne, cu amintirile apăsând din ce în ce mai greu peste pleoapele ei, și – tocmai de aceea – simte nevoia să se confeseze. Se mărturisește cărților.
Nimeni nu o să-și aducă aminte că ea a fost acolo. E un loc plin de oameni, dar ea și-a găsit intimitatea. Unde s-ar fi putut ascunde dacă nu acolo unde nu o observă nimeni?
Alexandru Bratu: Cascada șoaptelor
În ziua de 29 septembrie 2016, la ora 16.05, am avut de realizat o fotografie pentru a o descrie ulterior. După ce am făcut poza, m-am gândit că am făcut o alegere superbă, specială, făcută pentru mine,,, am fotografiat coperta unei cărți cu un mesaj romantic și unic pentru mine. Nu am apucat să o citesc, dar mi-aș dori să îmi trec degetele prin paginile ei în viitorul apropiat și, poate, să mă regăsesc în ea, în conținut, în poveste.
A fost minunat ieri la atelier! Pe cat sunteti de faini, pe atat de fain si scrieti! Sa fiti deschisi si sinceri cu voi si …Carpe librum! Seize the book! Am zambit si mi-a placut povestea Ana-Mariei! Felicitari! Si multumiri in dar Alexandrei!