Haruki Murakami s-a născut în 1949 și este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokyo. A prins experiență fiind proprietar al unui club în care se cânta jazz, dar și ca traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote și Raymond Carver.

„Dans dans dans” prezintă continuarea acțiunii din romanul „În căutarea oii fantastice”, după patru ani, când eroul fără nume își caută iubita dispărută fără urmă, pe Kiki. Ca în multe cărți ale autorului, am întâlnit aici nevoia de căldură umană și de comunicare, scoțând în evidență cât de fragilă este viața, mai ales atunci când eroul romanului întâlnește o fetiță clarvăzătoare. „A apărut din senin, ca o ploaie de vară, iar apoi a dispărut, lăsând în urmă doar o amintire”.

M-am regăsit în câteva pasaje din carte, ceea ce a făcut cititul mai ușor, iar acțiunea m-a prins imediat. Căutarea eroului devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce dai paginile. Mi-a plăcut foarte mult modul în care conturează sentimentele personajelor și le îmbină în așa fel încât să nu pară ceva ireal oricât de extravagante devin descrierile. „Și dacă unul singur nu e așa cum trebuie, mă dau imediat de gol în fața tuturor că sunt de pe altă planetă. Toată lumea s-ar ridica în picioare și m-ar arăta cu degetul: Tu ești altfel! Ești altfel ești altfel ești altfel!”

Mi-a plăcut la fel de mult și personajul Yumiyoshi. Felul în care a conceput-o autorul, mi s-a părut că era special creată să vină în alinarea personajului principal. Întotdeauna avea vorbe care să-l aline sau să-l facă să nu renunțe. „Ești absorbit de viața de zi cu zi și nu mai ști unde sunt rănile. Dar ele rămân. Asta e natura rănilor. Nu poți să le smulgi și să le arăți altora. Dacă poți, înseamnă că nu sunt prea grave”.

Recomand cartea cu încredere pentru că se potrivește atât adolescentului din ziua de astăzi cât și adulților. E ca un fel de pregătire pentru tinerii ce dau piept cu viața și ca un album cu amintiri frumoase pentru adulții care au regrete și care acum reflectă la cum și-au trăit momentele fragile din viață. „Nimeni nu vede lucrurile ca mine. Eu cred că modul meu de gândire e cel mai corect. Mai concret și în cuvinte mai simple, cam asta vreau eu să zic: viața este mult mai scurtă și mai fragilă decât crezi. De aceea, oamenii trebuie să se poarte unii cu alții astfel încât să nu rămână cu regrete. Corect și, dacă e posibil, sincer. Mie personal nu-mi plac oamenii care nu fac asta și, atunci când cineva moare, plâng repede și spun că regretă tot”.

Recenzie semnată de Georgiana Grigore