Pentru că azi este marcată Ziua Mondială a Scriitorilor, ne-am gândit să întocmim o listă cu cei mai buni autori din toate timpurile. E clar că un top exact, cu „cel mai bun…” nu poate fi pus pe hârtie, fiind o decizie subiectivă a fiecărui cititor în parte și a fiecărei etape prin care acesta trece.
Am încercat, așadar, să adunăm, în materialul de azi, poate cei mai influenți creatori de literatură din toate timpurile. Am studiat, pentru asta, mai multe topuri, întocmite de-a lungul timpului de diferite forumuri și site-uri de specialitate.
De la Homer și Sofocle, la Shakespeare și Palahniuk
Dacă niciun iubitor de literatură nu l-ar omite din listă pe Shakespeare, de exemplu, e clar că nu puteam începe această înșiruire de oameni care au atras atenția lumii prin ceea ce au scris, prin ceea ce au descoperit și au schimbat percepția lumii întregi, decât cu vechii greci – Homer, Sofocle și Virgil.
Potrivit unei liste cu cei mai buni 30 de scriitori din toate timpurile, cei trei au influențat, prin operele lor, întreaga literatură de mai târziu.
În același top, îi mai avem pe listă pe Dante Alighieri, poetul italian cunoscut în special pentru opera sa magistrală, „Divina Comedie”. Și că tot vorbim de poeți, pe listă se mai află francezul Francois Rabelais, autorul poveștii gigantului Gargantua și a fiului său, Pantagruel. Se spune că acesta a influențat mulți scriitori postumi, de la James Joyce și Lawrence Sterne, până la William Shakespeare.
Continuăm lista celor mai influenți autori cu unul care, cu siguranță, nu ar lipsi din topul niciunui cititor înverșunat. Miguel Cervantes, contemporanul lui Shakespeare, a creat, cu „Don Quijote”, o tipologie și un trend, o operă care nu a fost depășită de nimic altceva ulterior. Cât despre Shakespeare, cel care a primit recunoașterea Oxford English Dictionary pentru că a inventat aproximativ 3000 de cuvinte, nu credem că simte nimeni nevoia să îi fie justificat locul în topul de astăzi.
Lista este completată de scriitori din toate colțurile lumii: puține reprezentante ale sexului frumos, cu Jane Austen reprezentant de seamă, Charles Dickens, Gustave Falubert, Fiodor Dostoievski, Jules Verne sau Franz Kafka. Nu este uitat nici laureatul premiului Nobel din 1982, columbianul Gabriel Garcia Marquez.
O altă listă a celor mai buni scriitori din toate timpurile, întocmită de cei de la www.ranker.com, nu îi uită nici pe Lev Tolstoi, Edgar Allan Poe sau Victor Hugo, și chiar îndrăznește să vină cu nominalizările până la autorul trilogiei „Stăpânul inelelor”, J.R.R. Tolkien.
Și pentru că tot nu am simțit că ce am găsit până aici poate completa o listă exhaustivă a celor mai influenți autori de literatură, am căutat și pe www.shortlist.com, acolo unde am găsit și alți scriitori de seamă precum Ernest Hemingway, F Scott Fitzgerald, Margaret Atwood sau Chuck Palahniuk.
Tu cu cine completezi topul?
You must be logged in to post a comment.