Domeniu: Memorii, jurnale, corespondenţă
Editura Polirom, 256 p.
Miliţiile noastre
Florin Iaru
Am trăit câteva momente memorabile (şi penibile, de ce să n-o spun) în şirul de întâlniri cu Miliţia sau Poliţia. Spun prostii, nu m-am intersectat niciodată cu instituţia în sine, doar cu bravii ei reprezentanţi. Spre deosebire de cei mai mulţi păţiţi, nu cred că toţi poliţiştii sunt la fel. Dimpotrivă, la fel ca în lumea noastră (pentru că lumea lor e lumea cealaltă), aici poţi întâlni tot soiul de oameni. Şi buni, şi răi, şi proşti, şi absurzi, şi neterminaţi. Pentru mine, întâmplarea numărul unu e cea petrecută pe 21 decembrie 1989. Acolo am avut să-i văd cam pe toţi. E drept, pe cel care m-a pocnit la rinichi şi m-a îngenuncheat nu l-am văzut. L-am auzit. Stăteam cu faţa la perete, cu mâinile ridicate, iar lângă mine era un tinerel speriat, ca şi mine. Mai târziu aveam să-i aflu numele: Napoleon Helmis. Nici el, cred, nu mai visa să devină regizor. Apoi, doi tipi s-au oprit în spatele meu, discutând cu aprindere:
— Ăsta e.
— Eşti sigur?
— Ăsta e. Uite-i haina.
Nu ştiu să explic de ce, dar am simţit că era vorba de mine. Şi nu am apucat să mă-ntreb de ce, că a venit primul pumn. Spre ciuda mea, mi s-au muiat genunchii. A venit şi al doilea. Aşa că m-am pus cuminte în genunchi şi am zis cu un sfert de voce :
— Nu da, domnule…
— Bărbosule, mai faci gura mare?
Mă confundase, nemernicul, cu bărbosul de Călin Angelescu, care fusese îmbrăcat exact ca mine, cu o geacă de camuflaj, de la „Vânătorul şi pescarul sportiv”.
După vreo zece minute eram în faţa unui sublocotenent speriat, care ancheta cazul. Îmi curgeau mucii amestecaţi cu niţel sânge.
— Vai, domnule, cum arăţi, a zis el când am rămas singuri.
Mi-a dat o foaie de hârtie. Să zic ce şi de ce am făcut. Părea mai degrabă căzut pe gânduri. Cu puţină neşansă, ar fi fost alături de mine, printre arestaţi.
I-am explicat, cu ultimele rămăşiţe de prudenţă, că lui îi spun, da’ că de scris nu scriu. Mai bine mor. A căzut pe gânduri. Era de domeniul evidenţei. Am căzut la pace. El, pentru că avea nevoie de o hârtie semnată de mâna „criminalului”, eu, pentru că nu prea voiam să mor. Numele lui Ceauşescu era exclus din start. M-a sfătuit să scriu că nu găseam medicamente şi că mi-am pierdut minţile. Am scris.
Apoi a dispărut un minut. S-a întors, împreună cu o tipă de la Evidenţa Populaţiei, care mi-a vârât în buzunar o bucată de pâine.
— Nu se ştie niciodată, a zis femeia.
Cred că niciodată, în viaţa mea, nu am simţit mai multă recunoştinţă.
Când am coborât înapoi în curte, ţipa un miliţian în walkie-talkie :
— Mai trimiteţi oameni! Ăştia nu se împrăştie!
Cartea cuprinde texte scrise de:
Lavinia Bălulescu • Lavinia Branişte • Ruxandra Cesereanu • Andrei Crăciun • Oxana Silviu Dachin • Péter Demény • Sorin Gherguţ • Ioan Groşan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lăzărescu • V. Leac • Ştefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoavă • Daniela Raţiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Ruşti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stănilă • Robert Şerban • Pavel Şuşară • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu
